În primul rând să ne întrebăm ce este comunicarea? Comunicarea este definită ca o relație în cadrul căreia se schimbă informații, opinii, idei, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul. Ca și principale tipuri de comunicare enumerăm comunicarea intrapersonală, comunicarea interpersonală, intervievarea, comunicarea în grupuri mici și comunicarea publică. Un rol foarte important în procesul de învățare, ca și în orice comunicare în general, îl reprezintă și aspectele comunicării non-verbale.
În opinia mea, comunicarea didactică reprezintă un suport în calea succesului școlar, aceasta fiind o modalitate eficientă de învățare, deoarece comunciarea conține potențial educativ, însemnând transmiterea de cunoștințe, informații, idei. Comunicarea didactică este o activitate ce pune în relație cadrul didactic și elevul pentru realizarea unor obiective comune. De asemenea, o comunicare adecvată va duce la îmbunătățirea procesului de socializare, de unde poate rezulta creșterea atractivității lecției.
În primul rând, comunicarea didactică are ca obiectiv înțelegerea, educatorul/profesorul având un rol activ. În funcție de modul cum își „joacă” acest rol, poate să fie garantat succesul procesului de învățare. Comunicarea didactică poate avea mai multe scopuri. Ea poate să transmită și să ajute la asimilarea informației, rezolvarea de probleme, formarea unor capacități sau adoptarea unor decizii referitoare la orientarea școlară și profesională.
Un rol important în comunicarea didactică eficientă îl joacă atât precizia și claritatea mesajelor transmise de profesor, cât și utilizarea unui limbaj adecvat și accesibil elevilor. Dincolo de cuvintele în sine și de încărcătura lor informațională, un rol foarte important îl joacă întreaga comunicare non-verbală, în care profesorul ambalează cunoștințele transmise celor care îl ascultă. De asemenea, elevul trebuie să aibă capacitate de concentrare, să fie motivat pentru a învăța și să cunoască limbajele utilizate de profesor. Pentru a aduce elevul la nivelul maxim de concentrare de care el este capabil, profesorul trebuie să știe cum să își ambaleze mesajul, astfel încât să stârnească interes maxim și, mai ales, dorința elevului de a rămâne atent și concentrat pe tema discutată. Discursul didactic vizează învățarea prin înțelegere, având un pronunțat caracter explicativ, de unde și întrebarea profesorului: „Deci, ai înțeles?”.
În activitatea didactică, elevul cu o implicare înaltă acordă o atenție și o importanță mai mare mesajului transmis de profesor decât cel cu o implicare mai redusă, care nu prea este atent. Foarte mult contează și feed-back-ul, pentru că determină măsura în care mesajul a fost înțeles. Actul de comunicare nu este deplin, nu se realizează dacă nu se produce feed-back-ul. Această componentă reprezintă, mai precis, „răspunsul” elevului, reacția la mesajul transmis de profesor. Profesorul trebuie să fie mereu atent la reacțiile ce vin din partea elevului pentru a putea să își regleze constant toate aspectele comunicării, astfel încât să îl recâștige pe elev dacă atenția acestuia a fost distrasă.
În al doilea, rând, consider că este important ca profesorul să știe să capteze atenția elevului, să știe să pătrundă în sufletul și mintea elevului, să știe să își câștige și să își mențină autoritatea. Dacă profesorul stârnește interesul elevului pentru obiectul de studiu, fără a forța lucrurile, obiectivul va fi atins. În cazul în care apare conflictul în mediul școlar, acesta trebuie neapărat negociat, încercând să se ajungă la o soluție acceptabilă pentru ambele părți, atât pentru profesor cât și pentru elev. Scopul nu este neapărat ca elevul să devină supus prin forța autorității profesorului și astfel doar să joace rolul persoanei care a înțeles, fără a asimila cu adevărat ceea ce trebuia să asimileze. Scopul ar trebui să fie ca elevul să fie sincer interesat să primească informațiile venite din partea profesorului, să descopere tot ceea ce acesta îi prezintă, să asimileze informația și să o înțeleagă exact așa cum trebuie ea înțeleasă.
În situația în care se nasc eventuale apariții a unor divergențe de opinii sau poate chiar neînțelegeri, trebuie evitată intensificarea disputelor pentru că asta ar lucra împotriva scopului definit anterior. Însă, întotdeauna, cheia rezolvării situației se află la profesor, pentru că el este cel care deține controlul și autoritatea. Atâta timp cât profesorul poate aplana conflictul, fiind o persoană implicată, de bună credință și capabilă să asculte activ, cooperând cu elevul, rezultatul va fi unul satisfăcător. Atât profesorul, cât și elevul trebuie să discute deschis despre posibilele probleme, fiecare trebuie să își prezinte punctul de vedere și să încerce să evite redundanța și, poate cel mai important, să evite să atace sau să se retragă.
De asemenea, comunicarea didactică reprezintă un mod de a atinge succesul școlar fiindcă maniera în care comunică profesorul, cum reușește să capteze atenția elevului și să câștige încrederea lui, fascinându-l chiar prin modul în care își construiește argumentația, depinde dacă elevul va fi sau nu va fi atent toți anii de studiu. Profesorul trebuie să fie obiectiv în relația cu elevul, mai ales atunci când este vorba despre evaluare, trebuie să fie exigent și să impună respect, inclusiv prin ținuta sa vestimentară, prin vocabularul folosit și comportamentul său în general.
În concluzie, comunicarea didactică reprezintă un suport în calea succesului școlar pentru că de modul cum își calibrează profesorul toate aspectele comunicării în cadrul procesului didactic, depinde nivelul de interes pe care îl stârnește elevului. Pe cale de consecință, cu cât acest interes este mai ridicat, cu atât este mai garantat succesul actului didactic. Sper că v-a plăcut! :)
