miercuri, 7 noiembrie 2018

„De ce îmi trebuie facultate?”


    
     Am observat că în ultimul timp a tot circulat această fotografie pe internet, despre „15 lucruri pe care poți să le faci cu diploma de facultate”, adică...un avion, un fluture, o floare, un elefant…și tot ce apare în această poză. Nu pot să spun că nu mi s-a părut amuzantă ideea la început...ba chiar am dat like atunci când mi-a apărut poza pe Instagram. Dar apoi am stat și m-am gândit: de ce ar face cineva o asemenea glumă?, ce vrea să îi învețe pe oameni?...pentru că într-un fel sau altul îi sfătuiește să nu meargă la facultate, pentru că „uite...nu faci mai nimic cu diploma de facultate!”. Eu nu sunt de acord cu asta.. și nu mă refer neapărat la postarea în sine...probabil persoana respectivă a vrut să facă doar o glumă și nu a avut prea multă inspirație...însă nu îmi place ideea. Dar...fără diplomă de facultate ce faci? Lucrezi barman toată viața? îți rupi spatele cine știe pe unde? Iar acum vei spune: „Eeeh, sunt tânăr/ă...rezist eu!”. La un moment dat îmbătrânești și nu o să-ți mai fie ușor. Nu vei rămâne tânăr/ă! Sau ce faci? Ca să reușești să faci ceva mai bine plătit fără facultate trebuie să fii mai...viclean, eventual să ai pile pe undeva...să ai puțin noroc. 

     Dacă alegi să mergi sau nu la facultate depinde de tine...depinde de cât respect ai față de tine, cât de împlinit vrei să fii, ce vrei să lucrezi, cum vrei să îți trăiești viața. Desigur... există mii de moduri în care poți trăi..deci tu alegi cum vrei să trăiești. Eu cred că facultatea este importantă...iar și mai important este să faci ceea ce îți place, să mergi cu drag la cursuri, pentru ca mai apoi, după absolvire, să lucrezi cu plăcere, să fii bun în ceea ce faci, să fii apreciat de colegii tăi...și nu să simți că ești nemulțumit de locul tău de muncă, sa mergi la lucru doar pentru a aduce un ban în casă. Gândește-te, totuși, câte oportunități bune poți avea atunci când termini o facultate și câte oportunități „bune” ai dacă alegi să nu mergi la facultate. Plus că majoritatea persoanelor care au ales să nu urmeze o facultate, mai apoi regretă că nu au făcut-o sau până la urmă o fac...mai târziu...și tot regretă, pentru că nu au făcut-o la timp.

     Eu, prima dată, am ales Facultatea de Jurnalism, însă mi-am dat seama, la timp, că nu e ceea ce îmi place cu adevărat, așa că m-am gândit bine ce vreau să fac pe viitor și m-am orientat către altceva. Acum sunt studentă la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, bineînțeles, gândindu-mă înainte la ceea ce voi face după absolvire. Eu, de exemplu, intenționez să merg pe psihologie judiciară sau psihologie aplicată în domeniul securității naționale...adică servicii psihologice în unități ale Ministerului Apărării Naționale, structuri ale Administrației Naționale a Penitenciarelor din România...etc. Psihoterapia psihanalitică sau de cuplu sunt de asemenea două domenii care îmi plac. Deci oportunitățile sunt numeroase. Așadar, ia cea mai bună decizie pentru tine și nu uita că dacă alegi ceea ce îți place, șansele de reușită cresc, iar domeniul în care vei profesa va fi unul atractiv.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu