Halloween

    Îți simt lipsa, dragul meu,
    Fără tine-i foarte greu,
    Dar astăzi te-ntorci acasă
    Și-o să fiu iar drăgăstoasă.

    O să arăt neobișnuit,
    Dar să știi c-a trebuit
    Să mă aranjez puțin,
    Așa, ca de Halloween.

    Nu te speria, iubite,
    Buzele sunt doar vopsite,
    Știu că sunt un pic ciudate,
    Dar e Halloween, bărbate!

    Vai, ce seară-ngrozitoare,
    Dar, de fapt e sărbătoare..
    De ce să ne speriem?
    Gata! Hai s-o încheiem!

    Ne trezim dimineața,
    Iaca, a dispărut și ceața!
    Mă duc în bucătărie,
    Și observ o porcărie.

    Un cearceaf pe jos, grămadă,
    Cine-ar fi putut să creadă
    C-atunci când m-am aplecat
    El mai rău s-a adunat..?!

Fii femeie!

 
      Nu îți fie teamă să fii frumoasă! Nu îți fie teamă să fii elegantă! Nu îți fie teamă să fii feminină!

    Unele femei nu arată prea bine, fizic, dar au o privire care radiază de fericire! Altele...sunt mai urâte, dar au un caracter deosebit, iar majoritatea, din câte am observat, par femei rele, respingătoare, însă acestea au un suflet extraordinar!
 
    Nu îți fie teamă să fii așa cum ești tu! Dacă nu ești frumoasă, aranjează-te! cu siguranță te vei simți mult mai bine atât fizic cât și psihic. Dacă ești mai plinuță și nu știi cum să te îmbraci, fii senzuală, elegantă! în felul ăsta vei putea adopta orice stil vestimentar dorești...și nu uita să zâmbești!

    Aud adesea fraza: „Ce rău e să fii femeie! Mai bine mă nășteam bărbat!” Nu mai spuneți asta, fetelor! Gândiți-vă doar câte avantaje au femeile: Dacă arată urât într-o zi, există machiajul. Femeile pot purta fără probleme hainele iubitului. Dacă se întâmplă să treacă printr-o perioadă de furie, depresie, nebunie...sau pur și simplu nu au chef de nimic, ele pot da vina foarte ușor pe „acea perioadă a lunii”...și multe altele.

     Fii ca o floare! Poartă-te ca o floare! Fii mereu delicată și nu uita să zâmbești! Dacă se întâmplă ca soțul/iubitul să vină de la muncă mai târziu, strânge-l în brațe, zâmbește-i...pregătește-i cina și vorbiți despre orice altceva în afară de „cum a fost la lucru”. Chiar dacă el pare că nu obervă cât ești de drăgăstoasă, atunci când o să vă puneți la somn o să-ți mulțumească pentru minunatul tău comportament. Așadar, nu contează cât ești de frumoasă, cât ești de urâtă, cum te îmbraci…important este să zâmbești, să ai un caracter plăcut, să strălucești „ca un vers de Nichita Stănescu”, vorba partenerului meu...

Prea multe fețe triste...prea multă dependență...

     Văd prea multe fețe triste pe stradă, în stațiile de tramvai, la facultate, în parc...cam peste tot... De ce oare? Majoritatea stau pe telefoane, te privesc arogant, merg pe stradă cu nasul pe sus, dacă ai nevoie de ajutor se fac că nu te văd… Oare e atât de greu să fi un om bun? să îl ajuți pe cel de lângă tine atunci când are nevoie? De ce tot timpul trebuie să spunem: „Mă ajutați, vă rog?”, în loc să spunem: „Mulțumesc că v-ați oferit să mă ajutați!”? De ce peste tot pe unde merg, de exemplu, văd cupluri care stau numai și numai pe telefoane? De ce nu socializează unul cu celălalt, dacă tot au ieșit în oraș? De ce este mai important un ecran fără viață decât persoana de lângă tine? Intr-adevăr te mai uiți din când în când la telefon, mai dai un mesaj, mai distribui o postare, mai dai un like, dar să stai întruna cu ochii în telefon? Ieri am văzut o scenă de acest gen. Eram la Pizza Hut, așteptam comanda, iar toată lumea din jurul meu stătea pe telefon. Am rămas uimită…și m-a cuprins o stare neplăcută.. mă uitam în jur și nu vedeam decât oameni care stăteau cu capul în jos, butonând, ridicându-și privirile din când în când. Se pare că aproape toată lumea e dependentă de telefonul mobil, de Facebook, Instagram și altele. De ce nu găsești și alte activități? Spun „și alte activități” pentru că repet: E normal să mai stai și pe telefon, dar cu limită. De ce nu faci sport? un sport care implică mâinile, spre exemplu, astfel încât să nu poți butona telefonul. De ce nu mergi la concerte, filme, spectacole? Gândește-te numai câte țineri de mână ai ratat pentru că mâna ta era ocupată cu telefonul…

O seară liniștită

                                                                      

      Septembrie 2018. Am plecat la Timișoara, singură. O seară liniștită, în familie, uitându-ne la televizor. Se întâmplă mai rar asta, eu acum locuiesc în București, iar părinții mei în Timișoara. Distanța este destul de mare și nu ajung așa des pe-aici, așa cum ar fi trebuit. Weekend-ul acesta m-am simțit foarte bine. Am fost cu părinții mei la shopping, am băut cafeaua de dimineață împreună, am mâncat, am râs, am povestit până seara târziu, am dormit, ne-am trezit și...am luat-o de la capăt.

      Mama mea este foarte fericită și bănuiesc că, în același timp, liniștită...pentru că fata ei a învățat să se descurce singură. Nu chiar singură, pentru că sunt cu partenerul meu, locuim împreună...dar când spun singură mă refer la faptul că eu gătesc, eu spăl, eu calc, eu fac cumpărăturile necesare, fac curățenie în casă, și nu mă plâng. Deloc. Nici nu îi reproșez nimic lui, deși, când e mai liber, mă ajută și el cu treburile acestea...să dau cu aspiratorul, să șterg praful, să gătesc, fără să îl pun eu. Sunt de părere că nu e normal ca o femeie să pufăie sau să stea îmbufnată toată ziua dacă partenerul ei nu face toate aceste lucruri. Poate vrea să ajute, dar nu se pricepe sau...pur și simplu nu îi place. Plus că femeia știe și poate să le facă mult mai bine.

     

      De fiecare dată când vin aici, în Timișoara, acasă la părinții mei, mama mă ia în brațe, mă pupă și mereu îmi spune să am grijă de mine, tata îmi spune să învăț și face o grămadă de poze cu mine, iar sora mea se laudă cu toate notele ei de la școală, fiind prima din clasă și singura care are numai medii de 10. Sunt mândră. 

      Bineînțeles că mă gândesc la partenerul meu foarte des, poate exagerat de des și îmi fac prea multe griji uneori... E normal, mi-e dor de el, dar câteodată o mică pauză e necesară, acea pauză în care pofta de îmbrățișări mă cuprinde, gândul că nu știu dacă se îmbracă bine, ca nu cumva să răcească, dacă e obosit, dacă doarme destul...el fiind la aproape 1000 km distanță acum, plecat într-un turneu în Diaspora. Dar ne vom revedea curând...

Blogul meu

    Salutare tuturor! Mă numesc Diana, sunt studentă la Facultatea de Psihologie și Științele Educației și m-am gândit să creez acest blog pentru a așterne idei, gânduri, trăiri, sentimente, poate chiar sfaturi și tot ce îmi trece prin minte.